katyakelaro

*roses/ detaliu

2009-07-07T22:48:00.000+03:00

purtam de ceva vreme trandafirii astia in minte si
spinii lor delicati nu voiau sa ma raneasca asa ca m-au rugat sa-i eliberez
sa poata inflori...

*roses

2009-07-07T22:33:00.000+03:00

Roses by Kelaro, acrilic 2009, 100 x 100 cm

*crini

2009-06-09T23:54:00.000+03:00

*din scrisoarea romeei către iubitul ei julien

2009-06-09T23:46:00.000+03:00

...am fi fost fericiţi pe o plajă fără nume
clocindu-ne puii în nisipul fierbinte ca o broască ţestoasă
ne-au dat hainele astea murdare şi culorile astea triste
tropaice
păstrez dintr-o altă viaţă un condur fin
de cenuşăreasă
pe care-l port doar în iatacul nostru

hai să evadăm pe sub coasta stângă
umbra plămânilor ne va feri
şi nu o să ne mai găsească nimeni

când iubeşti, străpungi aerul ca o statuie ecvestră

2009-06-09T23:45:00.001+03:00

*călugăriţele

2009-06-09T23:40:00.000+03:00

plouă şi li huan zâmbeşte
apa adunată în butoaiele mari de lemn
croncăne a moarte îndemnând-o să viseze zăpada

plouă şi tiu lin priveşte spre munţi cu resemnare
drumul meu a fost mereu plin de noduri
butoaiele se umplu cu melancolie

plouă şi lin hua se aruncă-n râu ca o pasăre albă
oraşul rămas în urmă ca un copil părăsit
se va obişnui cu străinii

*sidef

2009-06-08T21:26:00.002+03:00

poem

2009-06-08T21:26:00.001+03:00

au fost momente când viaţa mea a fost o albie secată
mai respiram ici colo într-un ochi de apă. el a aşteptat
lângă mine să vină ploaia. carnea mea desfăcută n-a dat-o corbilor
mi-a despletit încheietura morţii pân-am scuipat merele otrăvite.
a fost bufon a fost şi împărat. m-a urmat prin toate azilele
reînvăţându-mă să merg./ de fapt, povestea e mult mai simplă
începuse cu mult înainte ca eu să apar, de parcă un regizor
mă distribuia numai în roluri episodice, de femeie rea
care trebuie să plece precum o mireasă pentru a nu se întâlni cu o alta
viaţa a devenit un pocal cu apă izvorând în deşert
şi-ncet, mi-au secat punţile, sângele, ochiul.
inima căpătase-o spuzitură în colţul gurii şi avea vineţiu în glas
purtam cearcăne la întâlnirea cu mine
doar lângă tine, păream un cufăr cu jucării vechi pe care-l deschizi
fără să-ţi pese de colb./ cactuşii s-au grupat într-o divizie de kamikazde
îngropaţi în nisip, santinele nevăzute ne urmăresc din submarine vegetale
cândva, un mare soldat de plumb a tăiat copacii şi i-a-mbrăcat în haine
încât infanteriile lui păreau nenumărate.
războaiele au trecut pe o altă tablă de şah,
valurile de pământ s-au preschimbat în fum, în grăunţe de ceară
undeva peste ani peste alte mări şi ţări spun poveştile bunicii
oasele lor s-au topit până au devenit sticlă

bărbaţii îşi poartă luptele urlând precum gorilele-n focul amiezii
femeile strâng învinşii căutând să le vindece rănile
coloana mea e un rug de cioburi sparte, o funie
înnodată foarte aproape de cer

*seara cu ochi de scoica

2009-06-07T23:30:00.000+03:00

*scrisori elefantine I

2009-05-02T23:15:00.000+03:00

nu îţi scriu ţie, ci Lui, între două angoase legate cu cărbune. Nu mi-am închipuit niciodată că o să vii aşa, la mijlocul vieţii, călare pe un asin. Aş minţi dacă aş spune că nu mi-e teamă de tine dar nu în sensul acela barbar, mi-e teamă că eşti fragil şi aş fi vrut să-ţi fiu mamă. La judecata de apoi, mărul o să judece florile şi frunzele, o să le despartă-n două cum desparte păstorul oile de capre, frunzele or să închidă pleoapele celor osândiţi apoi or să redevină ceea ce-au fost întotdeauna: aripă de înger. Agonizez într-un fel subtil lângă tine. Mă simt ca şi cum aş cere pergamente curate dând în schimb bubele mele de ceară, şi întunericul. De fapt, ţie îţi scriu şi te cer unei mame privind mâinile scorojite ale icoanei. În mine e o vină ca o lumină uitată aprinsă după al cărei fum vor veni hoţii şi or să ne ardă corturile. Mi-e teamă de vreascurile mele ude, neputincioase să inhale din viaţă tămâia. Nu o să judec niciodată privirile aspre ale celor ce ne-au născut, e un semn de derută. Mi-e teamă că o să privesc veşnic spre tine ca-nspre o ţară a făgăduinţei şi că n-o să răsară din noi o mladă nouă. O să te doresc brodându-mi epitaful, îngropându-ne spaimele în filocalia de la dragomirna şi or să ne-mpungă cu crengile rugătorii pentru săruturile noastre. Cu spatele înroşit, o să-ţi fiu scară. Mă ierţi? Iartă-mă pentru ieri, mâine şi azi. Pentru întotdeauna. Să nu fim precum david şi abişang, aproape dar nu una. Lasă un ochi de veghe, iubite, undeva la intrarea în noi. Fii tu diamant iar eu un cărbune subţire de-alun. Iubirea mea e un cal de mătase, e un aşternut alungând iernile precum lupii, iubirea mea e un inel de grâu tors subţire, iubirea mea e un ţipăt de cocoş ucis să dea zilei sâmburi de migdale-n rafale, iubirea mea geme ostenită de aşteptare. Dincolo de uşă, o arătare nici om nici pasăre, doar coasă şi gheare scobeşte-n lut leagăne şi ne păcăleşte ca o pasăre aromitoare doar doar i-om da grăunţe să astâmpere viermilor ciocul. Tu, nu. Niciodată. Nu poţi muri pentru că eu sunt semnul tău de carte, sunt dincolo de cuarci, de fotoni, de antiparticule, de leptoni, gluoni dar şi tu ştiai că lumea e doar un os de sepie dintr-o fostă coroană. Ne lovim pretutindeni de koanuri. Înainte de creaţie a fost ceva. Şi înainte de ceva? Nimic. Şi mai-nainte? Ceva. Nimicul e alfa iar ce e mai mult decât el e omega. Şi lumea cu tot ce e în ea? E lume. Dar lumea mea eşti tu. Cu păsările, cu pomii şi frunzele, cu magii şi sfeşnicele tale de argint. Vino simplu, lăsând în urmă o dâră de uimină şi ambră. O să coboare din scorbură dorul spre seară la vecernie a închinat. Te iubesc sună metaniile te iubesc te iubesc te iubesc

*judecata de apoi

2009-04-26T15:58:00.000+03:00

*poem

2009-04-26T15:56:00.000+03:00

la început dumnezeu a dat copacilor forma ochiului său
imensul iris pâlpâia umed în auzul paşilor albaştri

cu timpul frunza s-a învechit dar nu a invidie
copacul a vrut să nu fie confundat cu furnicarul de stele

florile de unde vin? din cer? din pământuri?
apăreau ca nişte noduli şi se târau încolţind în gingiile cu carne

apoi a fost o furtună uriaşă
frunzele au plecat într-un stol de fii risipitori

copacul stătea dezgolit ca o poartă părăsită
alţii îşi devorau propriile fructe, abia născute

florile trecuseră de-a dreapta iar frunzele de-a stânga
fiecare îşi ducea negoţul într-o altă limbă

din el nu mai rămăsese decât o umbră. şi toiagul.
junghi cu ferestre ermetice

într-un amurg, după luptă cerbii îşi smulseră coarnele
până dincolo de furie

unul din ei îşi scoase coiful agăţându-l de pom
şi spre dimineaţă altoiul prinsese cheag

mugea un cântec nou (...) s-au întors şi frunzele şi florile
soarele-şi făcuse cuib printre ramuri

*feliile de portocală

2009-04-11T18:07:00.000+03:00

*narcise

2009-04-11T18:03:00.000+03:00

*You Deea

2009-04-11T18:02:00.000+03:00

când pleacă o caravană spre You Deea
pământul se înoadă acolo unde stau precum o batistă în care bunica îşi ţinea banii

Iisus a ştiut că într-o zi îi vor croi fermoare
nasturi capse şi şepci că îi vor da batistă de asta
a ales haine care nu puteau să mintă
el nu putea fi flower power nu putea purta joben nici mănuşi
de lacheu ori de prinţ nu ar fi putut conduce
o maşină pentru el vapoarele fiind o scară pe ape

alor lui, le-a zâmbit într-un fel straniu
nu voia să fie premiant la harvard nici ceasornicar nici bijutier
aşa că l-au chinuuit şi i-au vândut sângele boabă cu boabă
în pereţii caselor,
pe feţele şi mâinile lor de parcă
ar fi fost o loţiune cosmetică de la marea moartă

iudeii sunt primul popor cult de rit faustic
în numele domnului să rămâi dormind pe perne de piatră sacii cu galbeni
or să se împrăştie roşi pe drumuri de făină până şi iuda
a avut locul lui în istoria asta chinuită a facerii

Iisus a plecat ca un copil bătut crunt
a colindat pământul până a obosit
îl văd şi acum râzând cu soldaţii în preajma unui foc de tabără
îşi spală faţa dimineţile apoi îşi ia raniţa în spate
doar noaptea, când stăpânii îşi culcă fruntea la pământ precum câinii
el roagă pe unul mai ştiutor de carte să scrie o scrisoare
acasă

când pleacă o caravană spre You Deea
pământul se înoadă acolo unde stau precum o batistă în care bunica îşi ţinea banii
iar casele sunt corăbii naufragiate într-un nisip înlemnind de frică

Iaşi, 9 aprilie 2009

*...

2009-04-11T17:58:00.000+03:00

*Sunt doar un forest gump

2009-04-11T17:57:00.000+03:00

azi voi renunţa la poezie aşa cum m-am lăsat de fumat
o voi răsuci pe ultima-ntre degete până când exorcizată hârtia
va începe să geamă

voi umbla pe alei căutând literele pierdute
voi face un maraton. sunt doar un forest gump al poeziei
un rucsac de piele vechi cu amintiri din adolescenţă
în camera de demult îmi place tocmai aerul desuet al mobilei
buzele mele răstignite
propria-mi sentinţă tranformată în tămâie
prin ardere

o să fie greu/ recunosc / un timp voi tăia tuia în formă de cărţi /
voi mânca numai biscuiti numerotaţi
dincolo de tăcerea asta îşi roade unghiile o altă tăcere
dincoace de lume eşti tu

undeva printre copaci o peliculă alb negru, un fagure, piticii
bucăţi dintr-un felinar
menore

mă doare ceva la gerunziu
în unele seri / când începe sevrajul scrijelesc pe uşă semne / eu
fiind un fel mahonic de tu

ne desfrunzim
sufletul şi-a uitat rădăcinile-n cer
iarba
zâmbetului tău are o grăsime
de pasăre

9 aprilie 2009-04-09

*fereastră

2009-04-11T17:52:00.000+03:00

*La manuel del sol

2009-04-11T17:49:00.000+03:00

pe o stradă cu case înguste Jesus joacă fotbal
copiii mai mari l-au uitat
de fapt n-au vrut să-l ia cu ei la spart
magazine
a plâns, s-a rugat însă glasul lor a fost ferm:
ori te-ncuiem în dulap ori rămâi singur!
din pietre şi-a făcut poartă jucători
pe acoperiş păsările fluierând scuipă seminţe
copilul aleargă în uralele unei mulţimi de stadion
totul se transformă repede iar el
nu se poate opri
tricourile roşii devin câini negri lătratul lor mustind
îl expulzează din cerc
oase trosnind şi jocul
devine o săritură peste obstacole mâinile
se-ntind spre un copac şi din copac
pe un drum albastru

unde e? întreabă mama. plouă.
nu ştiu.

într-o spărtură de cer
îi văd fericiţi în drum spre casă
el zburdă. e în preajma Mariei

*morile de vânt

2009-04-11T17:45:00.000+03:00

plutonul

2009-04-11T17:42:00.000+03:00

dacă aş mai avea mâini
aş picta dintr-o chitară şi o farfurie cu focaccia respiraţia lor fierbinte
îmi tai unghiile şi odată cu ele umbra suntem două păsări gigant
încet să nu spargem caldarâmurile de porţelan
păşim ca şi cum am muta o piesă pe tabla de şah
intrăm în scorburi privim prin telescop
asteroidul meu are scheletul de oţel
hârâie când intru în lift un râs de femeie rea degeaba am aripi
cutiile umblătoare sunt ca un scaun electric
uşile mele nu se răspund cheilor
se desfac precum pergamentele învelite în piele de bivol
simt în mijlocul frunţii un punct de lumină
m-au găsit
de pe masă cănile pleacă încet spre podea
un şirag lung de cioburi penitente în jurul unei biserici
ultimele trei s-au aliniat într-un pluton de execuţie îmi fac semnul
crucii ca un romanov niciodată
nu suntem gata de moarte bravăm
în faţa cănilor oarbe cămile uitate-n nisip poate
m-ar salva dacă mi-aş aminti culoarea de ieri zâmbesc

alba ca zapada si cei 7 pitici

2009-04-11T17:37:00.000+03:00

***

2009-03-16T22:49:00.000+02:00

pescarii au tras la mal leşurile trandafirilor din toamnă,
trunchiurile lor groase cu măduvă vineţie ca o cânepă
emană încă parfumuri de cearcăn
suntem doi elfi încălţaţi în adidaşi
înaripaţi. ziua devenim una cu scoarţa sălciilor / noaptea veghem florile încă vii
drumul dintre noi îl marcăm cu pietre
zvârlite în apă pe sub barierele lungi de corali
încălţarile tale au pe talpă un nufăr şi fiecare atingere în nisip lasă o urmă
dimineaţa ne găseşte meşterind o pirogă imensă dintr-un arbore sequoia /
o arcă în care vom purta toate plantele
îimi desenezi un cerc în palmă şi rupem făşii de timp /suntem
când tineri când foarte bătrâni
pe chei, buştenii de trandafir se izbesc de ţărm a plecare
o să faci din ei un hambar ca un chivot
marea să-l poarte pe umeri până când va înmuguri
în toate limbile clorofilei

o să leg o frânghie de cer pentru cămăşile tale-n carouri
şi pentru blugi

veriga lipsă se află
în buzunarele tale

*fumen

2009-03-14T18:47:00.000+02:00

singurătatea e o stână cu câini de piatră
mă năpădeşte iarba în vis
stăm în raclă iar îngerii scuturând zăpadă din aripi
îmi ard buzele simt o continuă febră
casa noastră era atât de mare încât încăpuseră-n ea râuri şi oraşe
ne vedeam rar
aş fi vrut să nu mă fi născut din tine
să nu-mi port printre oameni povara hainei descusute
sunt o evă ce-ar vrea să nu se fi născut din adam
să nu îţi port maramă aninată-mi de cregi
să nu citesc
să nu aud
să mă fi născut cu o amnezie a fiinţei

pe dealul meu florile sunt o mulţime de căpăţâni arse
încercăm să reconstituim bucăţile smulse

sunt şi oameni care în fluture văd doar omida de ieri
condamnându-le la stadiul de larvă

într-o altă viaţă am fost ciocârlie până
ţi-ai ascuns faţa după o platoşă-ncinsă
am obosit să-mi culeg inima precum o pâine arsă

poate că

*invitatie la concert

2009-03-05T08:15:00.001+02:00

*in atelier

2009-03-03T21:47:00.000+02:00

*dreaming

2009-03-03T21:43:00.000+02:00

*?das marienleben

2009-02-22T23:22:00.000+02:00

*dupa filmari

2009-02-20T20:42:00.001+02:00

2009-02-19T22:54:00.000+02:00

*das marienleben

2009-02-19T19:24:00.000+02:00

*hirundo rustica

2009-02-19T00:09:00.000+02:00

uneori sunt doar un copac cu inimi

văd un câmp imens şi inimile mele ieşind din pământ ca
nişte căpăţâni de varză
capetele lor rase, franciscane, trupurile zăvorâte într-o căinţă amară
taie!
mâine când spada ta se va toci îmi va creşte o altă inimă
din cenuşa propriilor aripi
miros a cuiburi arse dar nu a mucegaiuri

teme-te!sunt păsări care-ascund sub aripi suliţe şi coase

arcaşii mei cei mici vin în stoluri

(dacă vei privi cu atenţie rândunicile în zbor
vei vedea deschiderea unui arc
între arcuirea aripilor şi zborul ca o săgeată
existând o legătură organică aerodinamică)

alteori,
coastele mele ascund o cutie cu inimi de ciocolată amăruie,
inimi de zahăr, de scorţişoară, de porţelan, de icre,

panglici multicolore legănându-se în vânt ...vin de pretutindeni,
vin singure şi se anină a pom

doar în faţa copiilor îmi duc palmele la ochi
zâmbind şiret ca un arlechin muşcând dintr-o gutuie

2009-02-18T22:27:00.000+02:00

href="http://3.bp.blogspot.com/_xxO0hC84vyI/SZxv4EYY_oI/AAAAAAAABHM/z0M5o6Mgpmw/s1600-h/IMG.jpg">

2009-02-16T23:29:00.000+02:00

2009-02-14T20:21:00.000+02:00

*ţesătoarea

2009-02-14T20:20:00.001+02:00

legănuşul

2009-02-14T20:07:00.000+02:00

2009-02-14T09:23:00.000+02:00

*ţesătoarele

2009-02-13T22:53:00.000+02:00

2009-02-13T22:52:00.000+02:00

2009-02-13T22:50:00.000+02:00

*me

2009-02-08T23:28:00.000+02:00

*lumea ca un bonsai

2009-02-08T22:19:00.000+02:00

2009-02-08T12:53:00.000+02:00

Ana-Maria, 10 ani

href="http://3.bp.blogspot.com/_xxO0hC84vyI/SY66pqtQRpI/AAAAAAAABE0/7M2s0Ov0Oas/s1600-h/IMG_0692.JPG">

Andreea, 3 ani

2009-02-05T15:38:00.000+02:00

*Matca

2009-02-03T21:37:00.001+02:00

mi-a zâmbit dintr-o carte, puţin enigmatică şi, în acelaşi timp, foarte matern, nu înţelegeam cum lebedele pot ajunge pe fundul oceanului. simplu, din zbor... nu pentru că mi-ar fi fost greu să pluteasc odată cu stolul, ci pentru că mergeam adeseori în faţa lor...e o altfel de rămânere în urmă. întâi, exersezi nedorirea, zborul îl găseşti a fi inutil. ştiai că aerul are formă de piramidă? pur şi simplu am căzut de parcă aripile mele ar fi avut legătorile din ceară. am devenit o luntre mică, mult prea mică pentru un oc(h)ean atât de mare...când n-am fost nici corabie, am devenit o simplă scândură iar scheletul, prea greu pentru apă, a coborât în adâncuri. dacă ai şti ce milă mi-a fost de scoici. parcă erau ouă de broască ţestoasă. m-a cuprins un sentiment matern, voiam să le dau viaţă...le-am adunat cu ciocul sub aripi şi-am stat aşa până când au început să licurească... eram un sat cu ovule de vietăţi necunoscute, eram un brad încărcat cu stele de mare, peşti şi alge ...apoi oceanul a prins coajă, au venit spărgătorii de gheaţă şi când m-au găsit, m-au numit Matca ...globuşoarele alea de scoică sunt de vină. ai fi spus că sunt bănuţi de albine

*navigatorul/ după poeme

2009-02-03T19:45:00.000+02:00

la început, pământul era tare iar harpa, cu pânzele ridicate, părea o arcă aşteptându-l pe Potop...
navigatorul îşi împărţea dimineţile între exerciţii de scrimă şi compoziţiile dedicate lyrei.
cum nimeni nu era însetat, luară hărţile să vadă cel mai aspru drum spre stele bătându-şi lanciile
de piepturi a urlet. fiecare se simţea un papirus în care curând aveau să îngroape poeme.

deşi nu plecaseră din loc, veni ploaia sfâşiindu-le pânzele care-ncepură să tremure.

doar nebunii pleacă la război crezând că o biată lyră le-ar putea fi scut şi navă şi suflet ...

rămase singur.
ceilalţi se întorseseră demult la casele lor, pământul îşi topise stâncile ca
o renunţare la idealuri, ca o zbârcire a conştiinţei...nisipurile mişcătoare...
nimic din ce învăţase nu se mai potrivea, până şi visele stăteau şui în cuiul minţii.
începu să inventarieze suliţele aruncate...
una zăcea răstignită-ntr-un copac şi-n locul acela zidiseră o biserică
dar cele mai multe le irosise
vânând păsări... vânând...păsări...
se ghemui sub harpă căutând umbră dar ea se înclină fără sprijin...
undeva sus, cerurile se flancaseră în apărare...

îţi aminteşti? ultima lance din coloană trebuie s-o scoţi...acum,
când carnea ţi-e cărbune încins...despică-ţi totusul în două şi o să dai de papirusuri...
dulceaţa lor umedă ţi se va arăta spre asfinţit, când te vor năpădi cenuşile ...
să nu uiţi...cel mai bine e să tragi în tine cu arcul

împunse cu sete cerul de parcă ar fi scos din rame un gherghef apoi încremeni
de nicăieri apăru o oază şi tot de nicăieri, pe un drum de ape, doi cormorani
unul purta şi el un coif ciudat şi povestea de paserile minunate cu care luptase nu demult
mori de vânt erau, luminăţia-ta, îl completa celălalt, mori de vânt

*mâini de copil. visul unei nopti de iarnă

2009-02-01T20:21:00.000+02:00

boghetele

Larisa, Ingrid, Smărăndiţa şi Andreea

my hand, 33 ani

mâna Andreei, 10 ani

mâna Larisei, 7 ani

mâna lui Ingrid, 10 ani

mâna Smărăndiţei, 10 ani

pentru o clipă mâinile noastre au devenit conturul unei ţări
nemaiîntâlnite pe pământ, Chiromeea...

*,,împărăţia mea nu este din lumea aceasta''. sunt atât de multe întrebări în mine, prietene

2009-01-30T16:57:00.000+02:00

când facem dragoste, pielea mea şi a ta se unesc
devenind o piele comună
întinsă peste parii oaselor ca pe un cort
sub care sufletele noastre îmblă libere

mă-ntreb dacă mai multe femei iubesc un acelaşi bărbat
cu care din ele va sta el acolo sus la masă
poate cu aceea care l-a iubit mai mult, celorlalte viaţa
nisipindu-le conturul

palma mea e un surâs a cărui arcuire e încifrată-n palma ta

când Iisus a spus,, împărăţia mea nu este din lumea aceasta''
am ştiut că fiecare din noi avem undeva o împărăţie a noastră
spre care neîndreptăm trecând printr-o coroană de spini

priveşte-mă cât nu ne năpădesc omizile
cât mierea din ochiul tău nu coboară spre mine pe un drum cu venin
ochii noştri aruncaţi în movila aceea uriaşă
ca o groapă comună
închipuie-ţi globul ca un iglu imens din ochii tuturor oamenilor
închipuie-ţi un alt iglu din ochii noştri din umbră
ochi de rob cu miezul lor gălbui, înfricoşat ca într-un tablou de velasquez
în care învinşii dau cheile cetăţii în care au iubit
de când eram copil priveam tabloul ăsta cu un soi de mirare
CUM poţi zâmbi dând totul unui vechil străin
ce rugăciuni spun până în ultima zi cei care au pierdut
o rugăciune a apelor din care până şi curenţii au plecat

venirea ta a făcut pentru mine posibilă starea de boltă

*ultima frontieră

2009-01-16T19:56:00.000+02:00

*tomorrow

2009-01-16T19:54:00.000+02:00

*yesterday

2009-01-16T19:52:00.001+02:00

*today

2009-01-16T19:49:00.000+02:00

2009-01-14T12:26:00.000+02:00

*hora oamenilor de zăpadă

2009-01-13T22:49:00.000+02:00

*the lamp

2009-01-13T22:45:00.001+02:00

*şi păsările un' se duc ' când se duc?

2009-01-13T08:09:00.000+02:00

*vânat

2009-01-12T22:56:00.001+02:00

*trăsura cu nuferi

2009-01-11T20:48:00.000+02:00

*roses

2009-01-11T12:54:00.000+02:00

*33 de ani/ îngenunchierea fluturelui

2009-01-11T12:51:00.001+02:00

oare cum ar fi
dacă ai prinde un fluture îngenunchiind
iar pântecul meu rotund s-ar desface precum un observator astronomic şi
o mână ar lua fluturele din palma ta
pielea s-ar coase înlăuntru cu un râs de copil
şi am privi amândoi cum fluturele zboară pe o câmpie din mine
iar în urma lui copilul ar alerga fericit?

Şi taina aceasta a noastră ar trebui să o protejăm acoperind totul
cu multe straturi de piele ca nişte scoarţe de copac
peste o prisacă în iarnă...

te iubesc..nu vrei sa vii copilul meu?

(....)

sunt la mijlocul punţii
privesc în jur şi nu-mi amintesc ce am luat din tipsia cu obiecte
creionul, foarfecele, galbenii sau pana
într-un târziu, copilul ia tot ce i-au pus ursitele pe tavă
într-o ordine doar de el înţeleasă
mă-ntreb de ce Iisus a început să predice la 33 de ani
poate pentru că a vrut să taie pe 66 în două. atunci s-au deschis cărţile,
s-a luminat drumul.

e o criză. un fel de eu faţă în faţă cu mine, o tundere monahală a vocaţiei
la vârsta asta balaurul din noi poate fi învins
pasul e mai sigur, glasul mai ferm
o concordanţă a vocalei pe coarda sensibilă a clipei

sunt un om fericit.
încep să devin eu
m-am născut într-o duminică
în miezul zilei
îmi place felul în care merg ceasornicele acolo sus
rotaţiile au făcut ca acum
la 33 de ani 11 ianuarie să fie tot duminică
de după o spiţă aud primul meu ţipăt
în burta mamei gemea o lebădă
un tânguit mahmur a hibernare
mi-au smuls penele apoi m-au învelit într-o altă piele
una străvezie încât dacă priveşti atent
o să-mi vezi toate râurile
şi toate stâncile de calcar
o să-mi vezi fosforul, nisipurile şi ultima pagină din abecedar

*craciun în mijlocul oceanului

2009-01-11T12:22:00.000+02:00

*nicodima

2009-01-08T17:58:00.000+02:00

dezlipesc de pe zidul frunţii numărul tău de telefon
îl tastez incomplet şi incorect
ca un fumător înrăit încercând să se lase de vicii
îmi tremură mâinile
le simt pătate de nicotină
le simt gâfâind

între mine şi vară e o poartă
clanţa ei pare a fi un corn de zimbru

văd undeva în apropiere o femeie
are în mâini o ramă de tablou spart
picioarele ei lungi
de cocostârc sidefiu pasc tăcerea din apă

doar coloana ta e un drumeag
o şină de mocăniţă
miroase a fân în marfarul ăsta vechi
cu uşile larg deschise
nu ştiu la ce staţie m-am urcat
voiam să privim munţii
şi tot tu te-ai preschimbat într-un recif de corali

probabil ştiai că într-o zi o să pleci
mă-ntreb de ce ai optat pentru un aliaj inoxidabil
sunt bune amintirile de fier
coclesc
le lustruieşti cu argint dar inoxul refuză orice recul
stă ţeapăn
într-o excitaţie absurdă

ştii ce cred?
că nu putem da timpul înapoi
acolo, sus e o criză teribilă de peliculă albastră

râsul nu e sfârşitul tristeţii, ci începutul ei

*poem pentru umarul stâng

2009-01-03T18:42:00.000+02:00

fiecare din noi caută să simtă în celălalt căldura de dinainte de naştere
în braţele tale m-am simţit ca în uterul mamei,
nu existau monştri, nici propriile oglinzi, prea verticale
te-aş întreba ce preferi, un iad sau un rai
să ştiu din timp încotro o să arunc solzilor cenuşa şi pieile de ţap
Mi-e teamă
să nu privesc o viaţă spre tine ca-nspre un pământ al făgăduinţei
iar tâmplele mele să nu aibă tablele legilor sparte

iubim
atunci când vrem să împărţim iadul sau raiul
fără să fim legaţi de mână şi învelişul cald
nemincinos
din pântecul mamei

ai privit vreodată un leu trecând prin cercul de foc de la circ?
vreau să te muşc de umăr asemeni
până când o să deschid o fereastră
un vitraliu prin care eu, leul, trec prin inima ta ca o pasăre arsă

am curajul să-ţi spun

*

2008-12-26T22:16:00.000+02:00

* o, brad frumos

2008-12-26T21:56:00.000+02:00

privind Iaşul de pe terasă, Galata...

2008-12-24T18:47:00.000+02:00

o, brad frumos...

te uită cum ninge decembre...

*Poftiti, boieri dumneavoastra....

2008-12-07T15:40:00.000+02:00

Poftiţi, boieri dumneavoastră joi, 11 decembrie 2008, pe înserate (18 ceasuri)la un ospăţ duhovnicesc de colinde cu aromă de Crăciun şi la cântece de iarnă din toată lumea, păstrate în cufere de santal.

Or să vă cânte şi or să vă încânte Cătălina Chelaru (soprană)şi Lăcrămioara Naie (pian/clavinonvă), iar gazdă va fi sala ,,Studio'' a Universităţii de Arte ,,George Enescu''din Iaşi.

*Parteneri media: ProTv, Tv Iaşi Live şi cotidianul ,,Buna ziua, Iaşi!''.

*tara mea are

2008-11-20T21:40:00.000+02:00

*dans

2008-11-09T21:43:00.001+02:00

*doi cai in floare

2008-11-02T10:57:00.001+02:00

*zăpadă în luna mai

2008-10-25T12:30:00.000+03:00

*ninsoare în luna mai

2008-10-25T12:01:00.000+03:00

eu nu mă întreb unde sunt zăpezile de altădată
pur şi simplu norii aceia cu trenă şi-au lăsat oasele
într-un lagăr de concentrare din cer
în fiecare iarnă ninge altfel
sunt zăpezi cu gust de scorţişoară, de nucă şi de măr
sunt zăpezi cu peană la pălărie
cu altiţă înflorată ori cu voaletă ...cu gust de inox
sunt zăpezi pentru sărmani când aerul sticleşte a diamante
în schimbul cărora nu ar şti cum să-şi cumpere o casă
doar ar privi-o ca pe un surplus
sunt zăpezi ale condamnaţilor la moarte

cu umbre roşii, deţinuţii stăteau pe zăpadă şi li se părea un covor gros de lână
copaci încremeniţi în poziţii nefireşti
îşi împărţeau expiraţia în porţii mici, calde
ziua lucrau la fabrica de maşini singer
le inscripţionau cu numerele unor averi lăsate într-o bancă
înainte de război.
noaptea se gândeau că sunt scoici ce mor
ducându-şi în mormânt secretul
din prea multă dragoste înghiţindu-şi perla
scoici care te sfidează arătându-ţi o gură ştirbă
fără niciun dinte de aur. poţi să le pocneşti cât vrei
s-au pregătit să moară cu mult timp înainte
undeva, prin porii lor au croit un tunel de fugă spre un fel de elveţie
şi-au construit dincolo de coaja cameii, o încăpere secretă
unde tu nu poţi să ajungi doar auzi un sunet de pian topindu-se în mare
şi deschizi focul până când aorta scoicii, ciuruită de gloanţe are tencuiala căzută
şi-i vezi plămânii pardosiţi cu perle, unele bătrâne, purtându-şi cu demnitate
mănuşile de satin...altele mici, cu ochii sclipind după joacă
iar altele şi mai mici, translucide pulsând în pântecul unor scoici
pe care scoica le-ar fi putut naşte într-o zi
un morman de trupuri pe fundul oceanului ca o piramidă
au murit îmbrăţişate într-o lume a lor
inaccesibilă ţie...

şi apoi? întrebă laleaua pe omul de zăpadă
vezi, nu-ţi mai este frig...
ai dreptate, a nins atât de mult încât copiii au făcut un om de zăpadă
şi-n loc de mătură m-au smuls din bulb
îţi sunt şi ochi şi covată pentru haine

dâmbul era alb. un fluture obosit,
cu un ram de măslin a porumb de pe o ultimă corabie a lui noe
căuta ţărmul. se lăsă încet pe bobocul de lalea
dar era prea greu şi floarea sufla a boală
lasă-te pe fruntea mea, îi spuse omul de zăpadă
au uitat să-mi pună o pălărie

şi bulgării străjuiau grădina ca un everest mic
uitat de o turmă de elefanţi la trecerea prin lume
din când în când, îi striga pe nume iar ei răspundeau fericiţi în lagăr
că nu au îngheţat şi că mâine
e o altă zi

*fresque avec tulipe et bateau

2008-10-17T08:08:00.000+03:00

*lampadar cu lalea neagra, umbre si bijuterii

2008-10-17T08:07:00.000+03:00

*laleaua neagra

2008-10-17T08:06:00.001+03:00

*povestile viermelui-trandafir

2008-10-16T15:46:00.000+03:00

2008-10-16T15:45:00.000+03:00

*alex

2008-09-28T14:57:00.001+03:00

*din fiecare rid al frunţii tale voi face un şnur pentru globurile pe care le agăţ în pom

2008-09-28T14:56:00.000+03:00

din fiecare rid al fruntii fac un snur pentru globurile pe care le agat in pom
fruntea ta e o tesatura moale
o destram si impodobesc bradul
apoi
o sa te iau in brate
si o sa asteptam dimineata
undeva in tine
un copil de cinci ani o sa rada
cu palmele la ochi prefacacandu se ca nu vede
ma gandeam ce frumos ar fi fost sa calatorim undeva
sa fie seara si sa stai pe dig
sa avem un baiat
de vreo 7 ani
sa va privesc mergand spre pod amandoi
de mana
sa va fotografiez de la distanta
sa stati pe burta amandoi montand un tren cat camera
cu statii
cu tuneluri
cu lumini

o sa pun in prag beteala si mere si nuci pentru veverite

*clopotul-doge

2008-09-28T14:55:00.000+03:00

*cerceii mariei de mangop

2008-09-28T14:54:00.000+03:00

as trece cu un manunchi de crengi aspre peste gandurile negre
pielea ta sa nu arate ca un pamant arat de femei nebune
si sa poarte un semn heraldic
dance with me
dezgoleste mi piciorul
musca mi umarul din mijloc.ba nu. pe cel stang
nici nu conteaza accentul. accentul e doar zambetul tau
sunt narile tale arcuite a lupta
intra in mine chiar de ar fi sa distrugi portile
undeva pe o masa e un pergament
limba ta e un baton din trestie de zahar
vreau sa vii langa mine. o sa ti spun o poveste. sa adormi
si tu o sa desenezi o casa. m ai trezit din letargie, din inconstienta...
mi ai dat puterea de a reusi
as vrea sa te imbratisez. sa plecam undeva sa ne plimbam
sa intram intr un cub vechi de sarma ca o poarta de castel
sa iti pun masa
hai pe dig
amandoi in camasa de noapte
ca doua naluci
in noaptea asta e o nunta de pesti

nu ştiam că sub acea frunză maşinile treceau hidoase aidoma unor coconi de metal
îmi imaginam cusăturile bunicii paiete şi catifea
candva bunicul i ceruse sa i coase un fes din tara lui
sa i aminteasca de cupolele de ghiata ale singuratii in doi
avea un nume ciudat, mangu
il vindecase cu frunze de patlagina
i cususe trupul ca intr un gerghef
pana cand ochii lor au inceput sa vorbeasca aceeasi limba
la fiecare vaiet noaptea ca o pasare de prada tipa in timpanul obosit a gobi
si se intorcea dimineata cu trena albicioasa a nisipurilor calde
de la o vreme, trupul incepu sa se lipeasca
in pantecul lor gaseau intotdeauna o floare de catus
el mirosea a lut amestecat cu paie si a var
trupurile lor impreunate s au inaltat ca un toiag de care sprijini un cort
el i vorbea despre intreceri si despre laptele de bivolita
a despletit o
i a luat intr o zi manusi de satin si o rochie de dantela
a dus o la oras la fotograf
stateau cuminti. aerul vorbea despre ingeri

intr o noapte, o sa ne iubim in cerc
tu o sa mi mangai samburele de migdala
intr o alta noapte, spre primavara o sa iesim in livada
si o sa ne suim in copaci ca si cum am calari doi cai
doi cai in floare
parul meu lung o sa fie un ham de argint
apoi o sa pun piciorul in palma ta
ca o domnita din frescele medievale

*la femme du Don Juan

2008-09-28T14:41:00.000+03:00

*a iubi e un inceput de iahve

2008-09-20T03:26:00.000+03:00

m-a făcut să păşesc în lumea femeilor frumoase
sub coala de mătase înfăşurase zâmbetul în felii groase , pudrate cu zahăr
mi-a luat coşul cu rufe din mâini şi a scuturat de sub haină
fulgi mari de bumbac însăilat cu crini
m-am ascuns în cameră, după cărţi
însă faţa lor trasă, de sub voaletă a privit în zare spre dom
clopotele oraşului ticăiau ora exactă
mă întrebam cum să găsesc un rost mâinilor mele
una din ele şi-a lăsat gâtul de lebădă în palma lui
cealaltă-şi ridicase uşor pliul rochiei. era desculţă.
nu credea în conduri de cristal, nici în pantofiorul chinezesc
voia să alerge prin praf ca o vrabie
lebăda o privea într-un fel ciudat
ironic
iar el se uita la mâinile mele într-un fel de nedescris
deşi erau gemene
nu le puteai confunda
într-o noapte, le-a legat la ochi pornind un joc de copil
încet
de pe frunte
sub arcade
spre ochi (şi-i scobise ca într-o statuie încât să nu mă opresc acolo)
părea un xilofon vertical
fiecare atingere scotea din oasele lui un fel de plângere rumenită
mi-am umezit mâna într-o apă
simţind luciul, lebăda a venit şi odată cu ea alte degete mici
care fuseseră ascunse în el
ori pe undeva prin preajmă
şi aşteptaseră doar fluierul ca o ceată de copii
ce declară că şi-au terminat temele mâncându-i inima de dorul jocului
în mine cea veche s-a spart un geam
o minge s-a oprit în mijlocul camerei transformându-se într-un glob de cristal
apoi am simţit iarba chiotele copiilor el
un coş de rufe
şi un prag plin de puf

cel mai mic doarme ţinând o portocală în mână

*cavalerul oului de piatra (poeme in limba asrut)

2008-09-07T00:37:00.000+03:00

prinţul meu se va întoarce ostenit şi cu condurii rupţi...
picioarele lui de cerb s-au arcuit a cremene pana cand
lemnul s/a incins si arzand, s/a prefacut în carbune ...
iti iubesc mainile...forma lor prelunga, meditativa,
cu vene fine...iti iubesc ochii...si fruntea aplecata peste
fruntea mea...esti dafinul care imi racoreste pielea, din care
mi/am gatit inele si cercei, si bratari...o sa/mi fac o rochie
greceasca iar la mijloc o sa brodez o bentita cu frunze de
da_fin...simt o pace care nu vine de aici. linistile lumesti
sunt vremelnice...parca ai plecat cu o herghelie de cai albi
in tara soarelui ...intr un tarziu, ne vom aseza la fereastra
pe fotoliul ca un trunchi de copac, dormind impreuna.
marul din mine a copt la atingerea ta, nu e nicio corabie
la orizont, iubitul meu e solie in imparatia celor care
intind bratul dar nu a pustiu...sa privim cu luare aminte
ziua de maine cand prietenii pleaca la casele lor,
juramantul la cununie e un legamant al lui hypocrat...
a iubi neconditionat, a ajuta neconditionat...
iubirea e o targa ce intinereste pe cel batran iar celui tanar
ii altoieste rodul, o sa desfacem zilei sacul de sare
o sa mi saruti fruntea si o sa te strecori langa mine,
o sa te incalzesc cu trupul meu micut
o sa mi iau o vreme tainul cu boabe de cafea din tine,
si smocul de fan cosit o sa l iau,
o sa desfac cutia cu praline, cu nuci si stafide pe care
mi/ai adus/o .in ea gasesc o cutie mai mica...cu statuete
de lemn, o pereche de manusi albe, de seara ...
o esarfa cu care mi infasor sanii asteptandu te in pat...
desfaci o carte si ne iubim ca un pahar cu vin
eu degust dulceata prunelor tale albe
vei gusta mugurii mei de plop si vom tresari pipaindu/ne
adulmecandu/ne
iti umfli panzele a larguri purtand un mesaj spre inalt,
ochii tai dilatati de strapungere imi spun ca zamolxe a primit
ofranda ..sunt masa de piatra pe care te jertfesti sunt
un inceput de altar... curge din tine sperma in ploaie precum
graul cernut in vant inainte de macinat
si te privesc a cules de vie si ma privesti a hotar
trupurile noastre sunt doua fasii atarnand in
pomul dorintelor pelerine...
bratele se bifurca a paianjen spre degete,
degetele noastre se impreuneaza total,
o mare de degete care fac dragoste
picioarele ca doua barne in iarba peste care o sa cada in curand
o zapada de cromozomi...gatul meu isi mladiaza alunul,
vaginul meu e un atrium pe care l podesti cu mozaic ...
te privesc dezbracat in oglinda...trudit dar atat de frumos
mainile mele se intind a alint iar alintului i dau forma de nufar

2008-09-07T00:18:00.000+03:00

*montezuma

2008-09-05T03:23:00.000+03:00

folia se lipi de geam cu o strângere de inimă
până atunci soarele intrase în cameră sprijinindu-şi picioarele obosite de pervaz
acum desenul de pe autocolantă îl stingherea
privi descumpănit figurinele ciudate
vitraliul părea o carte de tarot
femeia se ascunse în spatele lui improvizând un paravan
dintr-un evantai uriaş
apoi se aşeză pe canapea fără gânduri

simţea în cameră o prezenţă ciudată
sau poate doar mirosul puternic de alge cu care afumase din încăpere
îi lăsa această impresie
iarba de mare ardea mocnit asemeni unei tămâi
voia să dărâme peretele dinspre nord să lase doar o arcadă
se râzgândise de atâtea ori încât nimeni nu mai voia să vină
să înceapă lucrarea
desfăcu coletul fără grabă
era ziua ei liberă şi voia să se bucure în linişte
bucurii monosilabice
bucurii de buzunar

îşi ghemui picioarele sub ea şi răsfoi puţin magazinul istoric
conchistadori civilizând candoarea fără praf de puşcă a aztecilor
în mijlocul lor, montezuma cu braţele răstignite de ziduri
i se făcu frig şi plânse
pentru bogăţiile din ea jefuite de alţi spanioli
într-un târziu
odaia se împărţi în două
o jumătate firimituri pentru păsări
o altă devenind pirogă pornind spre înlarguri

*bilete fara Dia CriTiCe/poem bRut

2008-08-26T00:31:00.000+03:00

vreau sa sarut fiecare parte a corpului tau,
toate pielitele, toti muschii,
intri in mine ca si cum te/ ai imbraca intr /un costum de scafandru
si privesti prin hublou lumea

ca si cum ai purta pe brate un prieten bun prin transee

ca si cum ai regla de la monitor o uzina atomica
declansand asa o forta incat luminam un oras cu penetrarile noastre
de parca am fi doua vietati de pe fundul oceanului
care produc electricitate,

vreau sa experimentezi si sa rafinezi tot,
exigent,
sacaitor de exigent
ca si cum ai stoarce fructul a 10000 de arbori
pentru o picatura de parfum..
sa stam noaptea umezi, goi si calzi,
iti torni o sticla cu lapte sa te racoresti
ling laptele de pe trupul tau,
iti inghit sperma cu sanii si coapsele
si sa mi se face frig .
ma inghiti precum pestele pe iona,
să mă scoţi galathee, ioană, albastră, femeie,
să fii inceput de bulboană
să mi te arcuieşti a stele
să porţi pe spate zimţii dintilor mei ca un pamant fertil arat de cu toamnă,
sa ma aduci spre pat tinandu/ma de sani
să intri in mine a catifea, intr/o uimire perpetua,
fiecare noapte a noastra e o ploaie de anticorpi ...
aveam nevoie sa vii,
aveam nevoie sa crezi in mine ...
cred ca abia de/acum urcam piramida...
te rog sa ai grija de tine,
tu esti sistemul meu imunitar

*lumini gestante

2008-08-16T22:54:00.000+03:00

*senin de august

2008-08-13T19:42:00.000+03:00

buna di-mi-nea-ta!

submarinul fermecat

uite ca sunt piane la care poti folosi doar un degetel...

lumea copilariei

ma-ma, mama

pe ce stai? pe o ladita! cum o dai? pe o fetita!
cum o cheama? SMARANDITA

inc-o bere si ma duc! bine, fie, o sticla cu lapte! morcovi?
nu mai vreau! mai bine, mar cu biscuiti! ce nisip, dle, ce nisip,
biscuiti! de care biscuiti? cum de care? petit beurre

spune-mi, bunico, de ce viata are urechile si ochii atat de mari?
dar dintii atat de ascutiti? dar..ce e viata?

Sfatul palariilor sau...primul jurnal cu secrete...
Agdfsnjv v agit454tfvfgjSFGVFJ (daca imi place un baiat?
da! imi place! se numeste Tudor! ba nu, Denis! ba nu, Alex!
da, e fratele mele de 4 luni. Tie, Smara, de cine iti place?)

Ooac!hei, termina, nu e gluma, da-mi drumul, trebuie sa plec!
am o intalnire importanta!

*e ora când lutierul din cer îşi hrăneşte copacii cu un stol de păsări albe

2008-08-10T23:38:00.000+03:00

ploaia a spălat pietrele de carne
au rămas oasele
albe
de martir
cranii ciobite
fără cruce

uneori
femeile se opresc să le plângă
de parcă ar fi un cimintir al iubiţilor necunoscuţi

şi ploaia îşi spală rochia încet
zdrelindu-şi genunchii de pietre
ca de o maglă a păcatelor cu zimţi

de fapt, regele midas a vrut să fie cea din urmă statuie din panteonul grec
fără viermi
fără bocitori în urma lui
fără ruguri
şi fără cenuşă

şi-a încordat auzul încât a fost poleit cu sine
o piatră vânătă cu vârful aurit
şi vârful l-a înmuiat în călimara cu otrăvuri

prinţul fericit al lui oscar wilde e tot un rege midas
din timp în timp istoria îşi cheamă la rampă figuranţii
oamenii simpli
sunt cei mai fericiţi artişti

umplu fără explicaţii decorurile
nu-şi uita replicile
n-au emoţii
îi vezi aşteptând ore întregi autobuzul
iau cana cu lapte în braţe
au o muşcată în fereastră
şi un tablou cu barcă în sufragerie
o copie după aivazowski
din valuri, un ultim colţ de corabie se întreabă hamletian
to be or not to be
şi de undeva
din tavan, începe să picure
oamenii din cameră încep să se separe
bărbaţi şi femei
de-a dreapta de-a stângul
îndrăgostiţii refuză
şi mâinile lor împreunate
într-o intersectare a mulţimilor de câte un singur element
sfidează logica raţiunii pure
ochiul lor susţine coaja de pod într-un fel antic
şi spatele lor, pământul
lecţiile de geografie poetică se încăpăţânează în mister
stai în prima bancă de la geam
şi cerul se clatină iar eu gem în capătul celălalt al clasei
suntem ca un clasor de timbre
am un colţ rupt
tu ai un număr tatuat pe antebraţ
un număr de cazarmă
de spital
de telefon
de taxi
un cod numeric personalizat al celor care au trecut prin noi
însă AZI NU VORBIM DESPRE UMBRE

lângă statuia prinţului fericit s-a oprit o femeie
îşi face fotografii de vacanţă
absentă bea suc
iar el, în toată splendoarea sa de aur masiv
geme
sub zale se aude un huruit de epavă-n ocean
vreau un semn
imploră ceva sub chipul împietrit
e ora când lutierul din cer îşi hrăneşte copacii cu un stol de păsări albe

*dream

2008-08-06T20:51:00.001+03:00

*lentib

2008-08-04T20:20:00.000+03:00

*Lauryannus's Land

2008-08-01T11:34:00.000+03:00

cum ar fi să facem dragoste

eu ridicând un pod din mâini cum făceam în copilărie iar tu

arcuindu-te deasupra lui a curcubeu?

rarefiindu-ţi respiraţia cu fiecare pas înainte al oştilor ce împing dincolo de capăt

un car roman de luptă

cetăţile din mine ar cere îndurare cu braţe de caracatiţă

într-un târziu, trupul, obişnuindu-se cu răcoarea zidurilor prelinse

te-ar lăsa să urci pe un everest unde nu a ajuns nimeni

locul acela din mine,unde tu, iubite ai înfipt un sceptru

ca într-o stampă japoneză, călare pe dragonul fermecat

s-ar numi pământul lui Laur

Lauryannus's Land

sunt când ciută

când o leoaică desfăcându-şi învelişul umed să îţi hrăneşti senzualitatea

sunt o hrubă de verdeaţă.. în care adormi

planezi ca o păsare a zbor , eu sunt umărul pe care se aşează uliul din tine,

sunt ochiul din care ciocul tău ia boabe mari de fericire,

sunt panglica cu care treci învingător maratonul prin viaţă,

sunt medalia care îţi va îmbrăca în aur spiritul

să mă porţi peste zi în tine ca şi cum m-ai duce spre casă pe drumul dinspre infinit,
în armură călare iar eu fragilă, la pieptul tău visând o casă de lemn, leagăne,

o să devii un baobab în care vin să-şi faca
indiferent de anotimp, cuib,
păsările apelor şi pământului şi cerurilor

*fotografii din liceu

2008-08-01T10:40:00.001+03:00

promoţia 1990-1995, Şcoala Normală ,,Vasile Lupu''Iaşi
profilul învăţători

*el

2008-07-29T02:44:00.000+03:00

s-a aşezat lângă mine
într-un ostrov cu melci gătindu-se de nuntă
spatele lui gol, culcat în iarbă, în şoaptă
mi-a hrănit anorexiile dând foc la labirinturi
e aproape imposibil de descris
ar părea straniu, fals şi de neînţeles cum un singur om
poate să înghită metafora
cu o privire
am încercat să-l pictez pânza a început să se mişte
şterge-mi sufletul cu tine, a zâmbit
şi a răsturnat pe masă un pumn de greieri
aveau buline de zar pe spate
m-am ghemuit să nu devin furnică
şi mi-am amintit că ne-am mai întâlnit
undeva în copilărie
satul bunicilor noştri făcea un pod peste soare
într-o dimineaţă am auzit amândoi cum bărbaţii spintecă porcul de ignat
şi în noi a îngheţat un nufăr
suflarea morţii arătându-şi primul dinte

învăţam împreună
acelaşi pod peste soare ne străjuia săgeata de plop
ne aruncam unul altuia carţile şesând o pânză
şi apa ne contura chipul
te cunosc, am murmurat
dar eu te iubesc mai tare,
m-a privit în ochi şi clipa aceea avea sare

l-am reîntâlnit de curând
bunicii tăi?
da, şi bunicii tăi aveau barbarul obicei să sperie copiii
mi-a luat mâna în palma lui
uite, la răspântia asta m-ai întâlnit
şi-apoi mi-a vorbit despre magi într-un fel familiar
de parcă ar fi stat cu ei la masă

***acest poem se citeşte ascultând Teresa Stich-Randall - Nacht und Traume, D.827.

http://www.youtube.com/watch?v=VRQ7loFtD3M&feature=related

*tatăl tău purta o cămaşă albastră. scrisori pentru mai târziu (I)

2008-07-24T21:33:00.000+03:00

cu tine nu pot sa fiu ipocrit, a spus el /asta e iubire. restul e convenţie, butaforie / nu înţeleg cum pot unii să nu te preţuiască? nu le e dat să vadă. pentru că în ei este neant? Nu. pentru că în ei sunt alte chipuri / ştii când am fost cu adevărat fericit? când am dat ultimul ban din buzunar unui om care avea nevoie mai mare .. mine de banii ăia /

vreau să te dezbrac şi să facem dragoste, să zideşti în mine o casă cu fântână să te răcoreşti/ copiii din mine mă întreabă unde sunt taţii lor . copiii din tine ce spun? unde le e mama? ei nu întreabă. ei plâng/

ţi-aş scărpina părul ca o maimuţă pe puiul ei / în fiecare pas aş simţi cum a fost viaţa până la mine, ţi-aş scoate hainele ca la intrarea în râu şi ochii tăi umeziţi ar întreba... femeie, mă vrei..aşa cum sunt? fără să mă întrebi de ce am ajuns aşa de târziu. Pune-mi masa să mănânc, o cupă cu vin / ţi-ai desface scalpul precum un cufăr, din el ar ţâşni herghelii de cai, păduri, galbeni, un chiot de tătar cu ochii verzi, coapsele tale ar şfichiui în aer a luptă. Apropiidu-te de pat, ţi-ar fi pentru prima oară frică, te-aş chema aproape, să stai fără să te mişti, aş ţipa lângă tine ca o gorilă, te-aş muşca de ureche, ţi-aş întinde lemnul până când vei zbura. de ce nu fugi? aş întreba. aici e sălbăticie. cauţi răspunsuri fără nod gordian, îşi încordezi auzul, nările, mintea. vrea să mă omoare sau mă iubeşte? atunci aş susura lângă tine clopoţel de şarpe, cum se înalţă fumul e trilul din ochiul meu.

din cealaltă jumătate a scalpului ai scoate arcurile şi tot ce te-au învăţat despre mine, le-ai pune deoparte, oricum nu se potrivesc şi am rămâne goi ca în clipa dintâi a lumii, o sa mă patrunzi, o să te patrund şi nu o să ne oprim la jumătate/

aş vrea să facem dragoste cu lumina aprinsă. doar cei ce se iubesc nu se tem de lumină cand fac dragoste, vor să vada/ îmi mângâi pântecul mare, ne privim fără să ne încolţească vreun caine/ înveleşte-mă cu tine ca sub o manta, oprim maşina într-un lan de grâu, ne iubim în mijlocul pâinii, grâul dănţuiască în jur pentru o clipă revedem raiul.

memorez fiecare parte a trupului tau tânăr, îmbinarea gâtului cu umerii, ce frăgezime a căldurii e în tine, dacă tu eşti icar, sunt aripa ta de şindrilă/

să-mi aduci nuci din copacul de la vadu paşii, mi-ar plăcea să te hrănesc apoi te-aş trage cu totul în mine, să iei aer din plămânii mei. Te-au dorit. Să iei lumină din ochii mei. Te-au visat. Să iei forţă din braţele mele. Te-au căutat. să zvâcneşti eliberând un escalibur, să fii un rege arthur, iar eu masa rotundă/

limba ta să împrejmuiască limba mea ca o flacară, să–ţi citesc toate picturile rupestre/ bărbatul e piatra din capul unghiului omenesc, e master/ maestru şi stăpân /un despot luminat/ suntem nufărul pe care-l poartă dragonul din pasărea pheonix pe care a înghiţit-o şarpele încolăcit pe toiagul din via din care ţâşneşte sângele cu care ne înălţăm când iubim spre Dumnezeu

oşti de femei şi-au lăsat osemintele ca să invingi până la mine/ câte braţe întinse n-au pardosit acest drum!/ priveam cum cireşul îşi scutură a nu ştiu câta oară floarea şi-am mai ţesut o pânză în turn/ aproape eram să spun /vreau să fiu ciocârlie /

cu toate astea, iubesc toate femeile care te-au preţuit/

şi într/un târziu am înţeles că femeia aceea fusese o umbră frumoasă ce putea să încâlcească drumul care ducea spre casă /ar fi fost groaznic să nu te întâlnesc, totul ar fi fost un mers pe lângă prăpastie / umbre luminoase sau întunecate/ que farro senza euridice? spunea orfeu /que farro senza orpheo? ar spune euridice / nu cumva moartea ei semnifică o înstrăinare? iar mersul lui spre hades efortul colosal de a o recuceri? / privirea ei în urmă a fost poate neputinţa de a trece peste trecut

dar noi suntem două pălării de floarea soarelui

ai să intri în mine ca un rug din benghali. vreau să-ţi văd nările fremătând, eşti o pasăre care se zbate să iasă din ou, vorbeşte-mi în limba ta /sunt o cutie cu smaralde de la ghinghis han/ ţi-aş săruta lobul urechii, fruntea, trupul meu să alunece din trupul tău cum se prelinge chihlimbarul/ nu te-aş privi din prima. aş sta supusă, cu un văl pe pleoape ca un himen iar ochiul golit de culoare ar vedea în ceaţă primele arabescuri ale umbrei. mâinile tale m-ar învăţa cu lucrurile din cameră, le-aş pipăi apoi ţi-aş spune cum se numesc ele/ dar Tu cum te numeşti? te-aş întreba/ şi-atunci, încet, într-o noapte când timpul intră sub cupolă de sticlă, mi-ai preda prima lecţie de anatomie pe viu iar eu ţi-aş spune pe numele tău intim, Mangu

*nunta melcilor. ostrovul

2008-07-18T20:05:00.000+03:00

*marea era un imens mozaic ce pardosise o baie în pompei

2008-07-18T19:40:00.000+03:00

pe pietrele încinse
trupul meu pare un şarpe alb
zig-zag-urile după care mi-am condus viaţa
mi s-au imprimat sub piele

*
oameni ieşind din mare
o colonie de delfini adunaţi în piaţa publică pentru spovedanie
albatroşii îşi sfâşie veşmintele
acoperind rănile celor aflaţi pe corabie fără apă
din potirele lor ca nişte ciubăre de piele se adapă lumina
o cămaşă răstignită pe catarg îşi înalţă ochii a tămâie
au tras corabia hăt departe
pe câmpie îi spintecă burta albă de balenă
îi pârâie coastele
bătrâna arcă poartă înlăuntru o casă ca un leagăn
un chivot cu pridvor peste un cer de prepeliţe şi lanuri nespus de albastre
copiii stropesc nisipul a apaos coliva lui aşteaptă să fie trasă în cercul de foc
să scuipe unghere de sticlă
cu care vor tivi ochiul ce nu a mai văzut demult

*in asfintit

2008-07-18T15:18:00.001+03:00